Cum a aparut Stefan :)

Ne doream foarte mult un bebe, dar dupa drumul luuuung pe care l-am parcurs ca sa raman graviduta prima data nu credeam ca va fi atat de usor a doua oara. Eram super entuziasmati iar eu super hotarata sa nasc natural.  Documentarea in legatura cu asta o incepusem de mult, pentru ca stiam ca va mai fi un pui mic si stiam ca de data asta il voi tine in brate imediat !

Toata lumea ma privea tare ciudat de fiecare data cand le spuneam ca voi naste natural, asta ca raspuns la eterna intrebare : „ Pai si poti face o cezariana asa de repede dupa prima?” . Medicul meu nu a fost de acord asa ca am inceput sa caut un altul pro NVDC. Am fost norocoasa si am gasit unul care a fost de acord sa ma asiste si sa ma ghideze, am discutat cu el si am ajuns la concluzia ca detin toate plusurile pentru o nastere naturala: cezariana dupa travaliu fara medicamentatie, increderea  in corpul meu si sprijinul necontenit al sotului meu, eram doar  putin la limita cu perioada care trecuse intre  nasteri, 1 an si 7 luni.

Si iata ca a inceput aventura! Mi-as fi dorit foarte mult sa gasesc mai multe informatii despre NVDC in tara noastra dar, din pacate, tot ce am gasit a fost un articol intr-o revista crestina despre o femeie care nascuse 6 copii atat prin cezariana cat si natural si povestea unei mame spuse pe un forum, dar nimic detaliat. Cautand mai adanc am dat peste http://birthwithoutfearblog.com/ , un blog care mi-a devenit lectura constanta in timpul sarcinii si in care am citit povesti ale unor femei care au nascut natural dupa o cezariana, chiar si doua sau au facut-o acasa, in intimitatea caminului lor.

Fiecare vizita la doctor era un moment placut in care discutam cum o sa procedam, ce se poate intampla si care sunt deciziile cele mai bune de luat. Asa ca am hotarat o nastere naturala, fara niciun fel de interventie (lucru care era chiar de ajutor in cazul unei NVDC, unde este de preferat sa nu se intervina medicamentos pentru ca femeia sa simta in fiecare moment ce se intampla cu corpul ei), fara epiziotomie si cu bebe in bratele mele cat mai repede.

Lunile au trecut atat de repede, Mariuca mea de doar 18 luni era tare incantata de burtica iar eu am reusit sa ma mentin foarte activa datorita ei pentru ca am purtat-o in brate aproape pana la sfarsitul sarcinii.

De data asta stiam ca o sa fie baiat, aveam DPN-ul pe 8 octombrie 2012, incheiasem contractul cu Regina Maria, imi luasem si de la ei portia de negativism asa ca tot ce aveam de facut era sa asteptam, mai ales ca toata lumea spunea ca baietii-s mai lenesi si sigur voi trece de 40 saptamani .

Noaptea de marti spre miercuri (3  cotombrie) Mariuca a fost cam agitata, asa ca la ora 5 dimineata cand am simtit cateva furnicaturi, eram la ea in camera incercand sa o linistesc, nu le-am dat prea mare importanta pentru ca am mai simtit cateva pe parcursul saptamanii si am pus totul pe seama oboselii. Am reusit sa dorm pana pe la 7 cand m-a trezit ceea ce parea a fi o contractie. Hhmmm, sa fie oare momentul ?

Nu le-am bagat in seama si mi-am facut treburile de dimineata numai ca am observat ca la 20-30 minute mai sinteam ceva. OK,! Am inceput sa-mi impachetez cateva lucruri, am pupacit-o mult pe Mariuca, i-am spus ca mami o sa plece putin dar ca ea va sta cu mamaie si am adormit-o cu gandul ca e prima noapte cand noi nu o sa fim cu ea.

Mi-am sunat doctorul si mi-a spus ca ma asteapta, sa-l tin la curent cu ce se intampla. L-am sunat si pe Radu, era cu masina la spalatorie. Moment delicat pentru ca stiam ca ii place sa fie curatata bine si mai dura ceva. Ii spun senina ca dupa ce termina cu masina ar trebui sa mergem la Bucuresti pentru ca am contractii. Nu mi-a raspuns nimic, doar am auzit cum i-a spus baiatului de la spalatorie sa lase masina asa ca el trebuie sa plece ACUM. Au inceput telefoanele, sun-o pe mami care trebuia sa vina din alt oras sa stea cu Mariuca, suna-l pe cumnatul meu sa stea el cu Mariuca pana vine mami, suna pe sora mea sa-si ia liber de la munca sa o poata aduce pe mami, si tot asa.

Intr-un final am reusit sa plecam de acasa pe la 11 dimineata, a fost un drum taaare placut, am monitorizat contractiile (care, spre surprinderea noastra, erau cam neregulate) si ne-am facut o mie de griji despre cum o sa se descurce Mariuca fara noi.

Ajungem la maternitate dupa o ora, Radu foarte senin le spune la receptie ca nastem si incearca sa faca glumite cu domnisoarele dar nu prea ii reuseste. Asteptam vreo jumatate de ora, probabil ca nimeni nu credeam ca eu sunt in travaliu , pentru ca zambeam si mai aveam si chef de glume. Intr-n final intru in camera de garda unde sunt pusa la monitorizare si apare dna dr pentru control. Conversatia avuta este mult prea amuzanta ca sa nu o reproduc:

Dr.: „Ce-avem noi aici?”

Eu (pe masa ginecologica) : „O operatie de cezariana”

Dr.:” Si vreti sa nasteti naturaaal?”

Eu: „Da”

Dr.: „Dr dvs. stie cat de mare e copilul, dvs. stiti ce riscuri sunt?”

Eu: „Da”

Dr.: „Aoleu, cum ati ajuns cu dilatatia asta pana aici? Aveti 5-6 cm!”

Eu: „Suuuuupeeer!”

Urmeaza o conversatia telefonica cu dr meu in care ii „prezinta „ situatia pacientei sale, iar mie imi spune ca ma trimite direct in sala de  nasteri. Ii spun ca as vrea sa stau in salon pana mai progresez, dar panica se citea in ochii ei si in ai asistentei care alerga disperata cu un scaun cu rotile. Eu ma blochez cand il vad iar Radu intra speriat crezand ca s-a intamplat ceva pentru ca ma lasase bine in camera de garda si dintr-o data toata lumea incepe sa se agite si mai apare si un scaun cu rotile. Le spun calm ca sunt capabila sa merg pe jos si urcam spre sala de nasteri, care, surpriza era ocupata. De fapt, in ambele se nastea. Semne bune ziua are!

Dupa ceva momente vine si moasa, care era aceesi ca si la Maria, si asta m-a facut sa ma simt si mai bine. Doctora de garda a venit sa imi mai faca inca un control (cred ca era speriata ca o sa nasc pana vine doctorul meu) si va dati seama ce fata a facut cand a vazut ca deja eram la 8 cm!

daniela-toma-5

Progresam rapid dar Stefan nu a fost destul de „incapatanat” si de aceea, dupa vreo 3 ore de stat la dilatatie maxima am decis sa imi rupa membranele (a fost singura interventie din timpul nasterii). De aici totul s-a petrecut cu o rapiditate uimitoare pentru mine, contractiile au devenit si mai puternice si pe la 15.05 am urcat pe masa. Ciudat, dar nu m-am gandit niciun moment sa nasc altfel decat pe masa, cu toate ca am citit mult despre pozitii in timpul nasterii.

Dupa prima contractie m-au anuntat ca i se vede capul, eram atat de emotionata si de nerabdatoare sa-l vad, incat atunci cand la urmatoarea contractie doctorul a spus :”avem o circulara” nici macar nu am realizat ca ii iesise caputul si ca avea si o circulara de cordon. Abia cand mi-a aratat Radu filmarea mi-am dat seama de ce nu am auzit nimic – pentru ca doctorul a spus-o pe un ton calm si relaxat .

Si uite-asa, pe 3 octombrie 2012, la ora 15.25 intr-o zi frumoasa si aramie a aparut STEFAN, un omulet lungan si care semana izbitor cu sora lui. L-am pus pe burtica mea si atunci, in momentul acela, m-am simtit cea mai importanta persoana din lume si nimeni si nimic nu imi va putea lua sentimentul asta, Era atat de frumos si statea linistit pe burtica mea. Asta pana cand s-a agitat dr. neonatolog ca trebuie sa i-l dau , sa-l „ajute” putin. De ce avea nevoie de ajutor ?

Mi l-au luat pe Stefanut, Radu s-a dus cu el iar noi am asteptat la un pahar de vorba sa iasa placenta. A durat vreo 30 minute, timp in care nu s-a intervenit deloc, si nici nu era de dorit lucrul asta pentru ca exista posibilitatea ca o parte din ea sa fie atasata de cicatrice si de aceea totul s-a petrecut incet si natural.

Am avut o ruptura uratica de perineu (asta pentru ca nu am avut timp sa ajung la cursul de masaj perineal pe care-l recomand si pentru ca nu stiu ce a fost in mintea mea de am ascultat-o pe moasa cand spunea sa imping „luuuuung”) si am asteptat acolo, in sala de nasteri, ora in care se presupunea ca sunt supravegheata. De fapt, am stat de vorba cu Radu si nimeni nu a trecut pe acolo.

Am fost tare dezamagita ca nu mi l-au adus sa-l alaptez atunci, l-am cerut de vreo 3 ori in care imi spuneau ca in  10 minute mi-l aduc, ca-i o sedinta pe spital si ca nu au personal. Ok, atunci vine Radu si il ia, eu vreau sa-mi alaptez copilul!!! Pana la urma m-au dus in salon si l-au adus imediat si pe el si acolo a ramas pana cand am plecat acasica. Era atat de frumooos! Cred ca am mai spus asta, dar asa e, era  si este in continuare un copil tare frumusel.

daniela-toma-7

S-a atasat imediat la san si de atunci nu i-a mai dat drumul. Si pentru ca atasarea a fost corecta nu m-am mai luptat cu ragadele pe care le-am avut prima data, pentru ca a fost alaptat la cerere lactatia s-a instalat mult mai repede si fara probleme. A fost alaptat exclusiv primele 6 luni si inca o mai facem cu mare drag .

Mariuca l-a primit cu o maturitate si o dragoste care ne-a lasat fara cuvinte, a mai cerut si ea tatica atunci cand il vedea pe el mancand dar nu a mai supt niciodata. Si-acum mai vine, pune gurita, imi pune tricoul la loc si pleaca spunand ca ea are lapticul ei.

Toate deciziile pe care le-am luat legat de nasterile mele au fost informate si bazate pe increderea in corpul meu si in oamenii de langa mine. Singurii care au crezut ca voi naste natural au fost sotul meu, matusa mea care m-a sprijinit neconditionat si medicul meu.

Stiu ca au fost multe persoane care m-au privit ca nebuna care isi risca viata ei si a copilului ei vrand sa nasca natural dupa o cezariana, toate invocand ruptura uterina. Sunt sigura ca acele persoane nu stiu ca sansele ca o ruptura uterina sa aiba loc sunt de 0,5% , de fapt studiile arata ca acest procent este atribuit unor fisuri uterine, care nu sunt atat de periculoase ca rupturile, rata acestora fiind de 0,1 %.

Stiu ca sunt persoane care nici acum nu inteleg de ce am ales ruptura de perineu si nu epiziotomia. Ei bine, pentru ca muschiul perineal se rupe acolo unde este mai slabit si unde se poate reface mai repede, pe cand taietura se face de un medic orbeste, pe muschiul sanatos, drept dovada nu am avut nicio durere atunci cand mi-am alaptat puiul stand in sezut.

Si stiu ca sunt si mai multe persoane care nu inteleg de ce ar vrea un barbat sa stea alaturi de femeia lui atunci cand ea naste, sa o tina de mana , sa-i umezeasca fruntea cu apa rece si sa filmeze totul cu zambetul pe fata. Aici fiecare trebuie sa-si gaseasca motivul, eu il stiu pe-al meu.

Daca ar fi sa schimb ceva as schimba multe. Nu as mai lasa pe nimeni sa-mi ia copilul de langa mine, nu as mai naste cocotata pe o masa ginecologica si as lasa cordonul sa termine de pulsat inainte de taierea lui. Si daca nu as trai in oraselul asta mic si cu un singur spital (deloc baby friendly si pro nastere naturala) as naste acasa.

Pana atunci, nu trece clipa in care sa nu fiu recunoscatoare pentru tot ceea ce am, pentru omul bland si iubitor de langa mine, pentru cei doi pui sanatosi si frumosi si pentru cele doua nasteri minunate si pline de emotii. Si inca mai visez la ziua in care voi dormi cateva ore intr-o noapte si voi face o baie luuuuunga si fierbinte fara spectatori.

Advertisements

Cum a aparut Mariuca :)

Cum am nascut, cum  am alaptat…. sau cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ!

De mica mi-am dorit o familie mare, frumoasa cu un barbat priceput alaturi. Si iata ca am fost norocoasa care a gasit omul care pe langa pricepere sa aiba si multe alte calitati. Si-acum?!? Acum hai sa ne punem pe treaba!

Numai ca lucrurile nu s-au petrecut asa cum mi-am imaginat eu si au fost necesari vreo doi ani de asteptari si mici interventii pana cand sa apara 2 liniute roz si dragute pe testul de sarcina :) Si, da, s-a intamplat asa cum imi spuneau mai toti … atunci cand m-am asteptat mai putin.

Timpul asta in care am asteptat si incercat l-am petrecut citind si devorand orice informatie imi aparea in cale despre nastere naturala, interventii in timpul nasterii, alaptare, maternitati, medici s.a.m.d.

De la bun inceput am fost hotarata sa nasc natural fara interventii sau alte medicamente si eram convinsa ca voi fi ajutata de corpul meu de femeie facuta sa dea nastere. Am ales sa imi fie supravegheata sarcina si sa nasc cu dr cu care colaborasem pana atunci, ca, deh, asa stiam eu ca trebuie sa te tii de dr tau.

Perioada de inceput a fost putin mai greuta, cu ceva greturi si lipsa poftei de mancare dar nu mare lucru.
In toata perioada asta am discutat cu dr si i-am spus foarte clar care sunt intentiile mele … o nastere vaginala si NATURALA asa cum e firesc , de altfel.

Pe parcursul sarcinii, la aproape fiecare control am simtit cum incerca dragutul domn dr. sa ma indrepte spre cezariana … asa … incet si sigur. Ca puiul are cordonul in jurul gatului, ca e posibil sa am placenta previa [e posibil! si sa mi cada un avion in cap e posibil :)) ], ca e bebe maricel, ca sunt mica in bazin, ca ca , ca ca …

Eu o tineam pe a mea ca toate se vor rezolva si voi naste normal, asta pana cand ajungem la ecografia din saptamnana  36 si ghici ce? Bebe era in prezentatie pelviana TRANSVERSALA .Clar indicatie de cezariana. Bineinteles ca s-a lasat cu plansete mai ales ca citisem ca sunt sanse foarte mici sa se mai intoarca asa tarziu in sarcina, el imi spusese acelasi lucru.

Atunci am inceput sa vorbesc cu gazulita si sa ii spun cat de important este sa se intoarca si sa vina pe lume asa cum trebuie, si fiind un copil ascultataor inca din burtica asa a si facut :). Astfel ca la 38 saptamani era in prezentatie craniana. De acum inainte, totul va merge super, asa ca m-am prezentat la dr. cu planul de nastere scris ca nu cumva sa existe dubii in ceea ce priveste desfasurarea travaliului si a nasterii si surprizaaaa … imi spune foarte nonsalant ca el nu putea fi de acord cu planul meu insa sotia dumnealui da. Siiii, uitase sa-mi spuna ca este plecat la niste cursuri in weekend-ul in care eu aveam DPN-ul, adica nu prea aveam sanse sa nasc cu el.

Dupa ce m-am linistit, la ceva timp dupa ce am nascut mi-am dat seama ca am fost atat de influentata de sistemul din tara noastra care te invata sa te tii de dr tau, incat nu m-am gandit nicio clipa ca as fi putut opta pentru orice alt medic, mai ales ca era vorba de o clinica privata.

Asa ca socoteala mea de acasa, ca voi primi toata atentia de la dr. meu, ca totusi peste 2 ani de colaborare inseamna ceva, clar nu s-a potrivit cu cea din targ.

Sambata din week-end-ul in care aveam DPN –ul am avut petrecerea de botez a unui var la care am dansat si m-am amuzat tare mult ascultand cum toti isi dadeau cu parerea despre sexul bebelusului (am vrut sa aflam la nastere  ce e). Asa ca, dupa multe dezbateri legate de forma burticii mele, petele de pe fata, kilogramele si sarea pusa pe mine si dupa si mai multe pahare de vin, s-a stabilit ca e baiat, spre fericirea suprema a sotului meu.

Duminica am lenevit pana spre pranz si doar o ninsoare cu fulgi mari si pufosi m-a facut sa ma ridic din pat si sa vreau sa facem o plimbare. Aveam ceva dureri de burta, parca eram la menstruatie , si chiar m-am gandit pentru o clipa daca nu cumva dantuiala mea i-a facut rau mocutei (asa o alintam noi).

La toaleta insa am vazut ca am eliminat ceva gelatinos, dar cu putin sange, m-am gandit ca e dopul dar m-am si ingrijorat putin din cauza sangelui pierdut . OOOOOOOOK!!! Ii spun lui R ce se intampla, sunam dr. care imi spune sa ma duc la spital in oras pt o monitorizare, sa vedem cum stau lucrurile. Era exclusa orice vizita la spitalul nostru asa ca imi iau gentuta si plecam spre Regina Maria Bucuresti.

Cu prosopelul sub fund incerc sa monitorizez ceea ce imi dau seama ca sunt contractii si ma gandesc fericita ca eu ma incadrez in randul femeilor care nasc relativ repede dupa ce pierd dopul gelatinos (citisem ca poate dura si o saptamana).

Ajungem la maternitate in jurul orei 14.00, noi foarte zambareti si emotionati, ma pun la monitorizare si imi spun ca nu sunt dilatata decat 2-3 cm si ca bebe nu prea reactioneaza asa bine, da semne de tahicardie. Intra-adevar, inimioara nu batea ca la carte dar asta pentru ca imi spuneau  sa stau pe partea stanga pentru ca asa trebuie, dar le-am demonstrat ca el a preferat partea dreapta toata sarcina si de fiecare data cand ma mutam era ok.

Hotarasc sa ma interneze, eu hotarasc ca nu vreau! Nu o sa stau intr-o camera de spital, uitandu-ma pe geam la cat de frumos ninge afara si asteptand. Le spun ca vreau sa ma plimb putin cu sotul meu, sa mancam ceva si ca revenim la un nou control. Atunci incepe nebunia ca nu am cum sa plec, ca nu inteleg ca bebe nu e bine, ca pot manca si de la ei. Dar cum cu o femeie insarcinata (si probabil in travaliu) nu prea ai sanse de izbanda, ma lasa sa plec, nu inainte de a semna ca o fac pe propria raspundere .

Dupa cateva ore de plimbat, mancat si profitat de ultimele noastre clipe de „noi doi” ne intoarcem la maternitate pentru o noua monitorizare (pe la ora 20.00). Acolo imi spun ca am progresat, ca sunt dilatata undeva la 5 cm si ca parerea lor e ca bebe tot nu reactioneaza asa cum trebuie si ma sfatuiesc sa fac cezariana. Intreb doctora daca acest lucru este indicatie de cezariana (cu toate ca stiam clar care este raspunsul) si imi spune ca NU este un motiv, dar ca lucrurile pot sa mearga si prost de aici inainte. Am hotarat sa ignor ultimele ei vorbe si ma instalez confortabil in camera  si pe mingea de travaliu care imi fusese o buna prietena in ultimele luni.

daniela-toma-2

Orele ce au urmat am incercat sa ma obisnuiesc cu durerea, sa aplic ce invatasem la cursuri si sa accept ca asta-i drumul pe care trebuie sa merg ca sa-mi pot intalni puiul. Mi-au respectat dorintele, doar a venit la un moment dat o asistenta care m-a intrebat daca vreau un supozitor care sa ajute la inmuierea colului, i-am multumit si i-am spus ca ii voi cere daca voi simti nevoia.

Pe la 11.00 noaptea mi s-au rupt membranele si am ras cu R ca a fost asa ca in filme, ca si cum s-ar fi spart un balon. Atunci a venit moasa  sa-mi spuna ca de acum trebuie sa merg in sala de nasteri, am facut un dus si am urcat pe scari inca un etaj, ceea ce m-a ajutat sa ajung la dilatatie 8.

Contractiile au devenit mai putenice din acel moment si nu mi-am dat seama ca era deja ora 3.00 dimineata cand eu am inceput sa simt nevoia sa imping. In tot timpul asta m-am plimbat, am baut apa , am glumit si am facut ultimele pariuri legate de sexul copilului. Eram dilatata complet si eram foarte optimista si entuziasmata stiind ca se apropie momentul. Moasa chiar mi-a spus ca probabil in jumatate de ora il voi avea pe bebe la piept……..iar eu am crezut-o !

daniela-toma-3

Nu stiu cand au trecut cele 2 ore in care am impins continuu in toate pozitiile, pe masa, pe vine, pe mingea de travaliu. Nu stiu nici acum daca doctoritele au stiut ca ceva e in neregula cu mocuta mea, cert e ca mie mi-au parut orele minute. Asta pana cand am vazut pe monitor cum bataile inimii ii scad mult sub normal, mi-am dat seama ca ceva nu e ok. Nu mai aveam putere sa imping, simteam ca nascusem deja si ca nu mai am de ce sa imping.

Atunci m-au intrebat daca sunt de acord cu o perfuzie cu Oxiton ca sa imi provoace contractiile de care corpul meu avea nevoie ca sa impinga. Am cerut sa mai incerc inca o data pe minge, si apoi imi pot pune perfuzia. In momentul in care am inceput sa imping am sangerat foarte tare si intr-o clipita a aparut doctora de garda (adormita, cu urme de cearsaf pe fata) care a spus doar atat : „De ce o mai tii, nu vezi ca-i blocat copilul? CEZARIANA DE URGENTA!” CEEEEEEE?!!? Cum adica blocat? Cum adica cezariana? Si de ce a trebuit sa vina doctora de garda ca sa spuna asta? Doctora mea de ce nu a stiut?

De aici prea multe detalii nu pot sa mai povestesc pentru ca nu mi le mai amintesc. Stiu doar ca i-am zambit lui R si apoi m-a busit plansul. Toata lumea roia in jurul meu, anestezistul imi spunea sa stau nemiscata sa-mi poata pune perfuzia, dar eu nu ma puteam gandi decat la faptul ca poate i-am pus in pericol viata copilului meu, ca nu am putut sa o nasc asa cum e firesc, ca poate trebuia sa-i ascult si sa fac cezariana.

Urmatoarea imagine care-mi vine in minte e cea a asistentelor care imi ridica picioarele pe masa de operatii, apoi simt ca ma zguduie ceva, aud cuvintele „hematom”, „circulara” si un planset! Era fetita, era MARIA !!! S-a nascut pe 21 februarie 2011, la ora 05:08 prin cezariana de urgenta din cauza prezentatiei craniene deflectate. A iesit destul de sifonata mocuta noastra, dar era in bratele mele si altceva nu mai conta. La  3 ore de la operatie o aveam langa mine, s-a indragostit imediat de tzatzi si pentru totul parea atat de simplu.

daniela-toma-4

Inainte sa nasc, si mai mult, dupa ce am fost la diferite cursuri, credeam ca doar femeile care nu vor sa alapteze nu o fac, pentru ca ce poate fi atat de greu? Pui copilul la san si lapticul incepe sa curga valuri valuri dar in cazul nostru au fost valuri de lacrimi pentru ca, desi stiam ca trebuie sa am lapte, lactatia s-a instalat foarte tarziu si cu mari provocari.

Asa ca Mariuca a primit si lapte praf in primele doua luni, foarte putin, intr-adevar, dar suficient cat sa ma faca pe mine sa simt ca NU POT! Visul meu de a-mi alapta exclusiv puiutul era undeva departe, dar faptul ca am reusit sa scapam de el fost o izbanda. Probabil ca daca nu ascultam „sfaturile” celor din jur lucrul asta se intampla mai devreme de 2 luni. Am avut zile in care tot ce faceam era sa stau cu ea la san, sa beau ceaiuri pentru stimularea lactatiei si sa ignor toate intrebarile de gen:” Iar o pui la san?”, „ Cat o mai tii la san?”, „Nu vezi ca nu se satura?”, „Da-i lapte praf, ce voi nu ati crescut tot asa?”…

Au trecut toate, am alaptat-o pana cand a renuntat singurica atunci cand aveam 20 saptamani de sarcina si am stiut ca la urmatorul copil lucrurile vor fi diferite .

Cand Mariuca avea aproape un anisor am aflat ca sunt insarcinata  How cool is that?!? Ne doream foarte mult un bebe, dar …